Conform legislației în vigoare (NORMELE METODOLOGICE din 16 aprilie 2021 privind înființarea și dezvoltarea spin-off-urilor în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării), un spin-off este un operator economic cu personalitate juridică, constituit sub forma societăților comerciale, a cărui activitate este orientată spre valorificarea rezultatelor activităților de cercetare-dezvoltare obținute de către personalul organizației de cercetare. Prin urmare, un spin-off se supune reglementărilor care privesc societățile comerciale, a căror activitate este orientată spre valorificarea cunoștințelor științifice, rezultatelor cercetării, tehnologiilor sau inovațiilor tehnice sau administrative ale unei instituții de cercetare dezvoltare și la care aceasta poate să participe.

Universitatea Babeș-Bolyai susține participarea nediscriminatorie a oricărui angajat atât pentru constituirea de spin-off-uri cât și pentru funcționarea acestora. Universitatea poate sprijini constituirea spin-off-urilor sub afiliere proprie atât cu fonduri cât și prin alte mijloace.

Firme spin-off ale UBB – competențe dezvoltate, rezultate obținute în cadrul universității

No. Numele companiei Data înființării Web link Scurtă descriere
1 SC Psychological Solutions and Technologies SRL 2023 Cercetare și dezvoltare experimentală în științe sociale și umaniste. Persoană de contact: Oana David.
2 SC RADON CONTROL SA 2020 https://radoncontrol.ro

Un sistem inovator pentru monitorizarea, controlul și reducerea expunerii la radon. Rezultate: Creșterea siguranței și sănătății populației, îmbunătățirea calității mediului interior și optimizarea eficienței energetice a locuințelor prin dezvoltarea de sisteme inteligente integrate pentru monitorizarea, controlul și reducerea expunerii la radon și alți poluanți casnici, bazate pe cercetări interdisciplinare inovatoare.

3 SC Chocolate Management SRL 2017 Krausz.ro Vânzare inovatoare de produse lucrate manual.
4 Polyp Communications SRL 2017 divads.ro

Diversity Advertising se ocupă de crearea de campanii online și offline, webdesign & development și crearea identității corporative a companiilor, organizațiilor și evenimentelor prin intermediul elementelor vizuale (design, foto, video).

5 Nature Education Community Center SRL 2018 https://www.facebook.com/necces

Servicii de educație ecologică și produse ecologice inovatoare pentru școli și comunități.

6 SC AllWood RCM SRL 2019 casilex.ro

Mobilier inteligent pentru noua eră digitală.

7 SC iSpace SRL 2019 https://www.facebook.com/ispaceromania

Consumabile electronice pentru echipamente.

8 Division Boutique Agency SRL 2018 https://teamdba.co

Dezvoltarea de soluții de design centrate pe om în strategia de brand și identitatea vizuală.

9 CodexWorks Technologies 2017 https://codexworks.com

Dezvoltarea de soluții web personalizate, automatizarea proceselor de business.

10 Prisma Platform Solution SRL 2020 https://theprismaplatform.com

Dezvoltarea de soluții integrative de comunicare pentru firme.

11 Biomed Data Analytics SRL 2020 Research in the domain of intelligent specializations, particularly with regards to biomedical area, analysis of biomedical data by multivariate statistics and by the use of artificial intelligence.
12 LEGAL TECH SOLUTIONS SRL 2020 gdprgenerator.ro

Cercetare în domeniul specializărilor inteligente, în special în domeniul biomedical, analiza datelor biomedicale prin statistică multivariată și prin utilizarea inteligenței artificiale.

13 KNm Concept SRL 2021 www.knm.ro

Servicii de proiectare și inginerie pentru proiecte finanțate prin granturi.

14 MIDRIGAN BUSINESS GROUP SRL S.R.L. 2020

I) DIGITAL PERFORMANCE ADS S.R.L. – Mai 2020 – Agenție de marketing digital și automatizare online – https://performads.ro/ II) Cumpăr Românesc – Mai 2023 – Platformă dedicată producătorilor și consumatorilor de produse locale românești – https://cumpar-romanesc.ro/ III) Midrigan’s Bees – Septembrie 2024 – Distribuitor de accesorii apicole și non-apicole pentru apicultorii din România – https://midrigansbees.ro/

15 Next Quarter Coffee SRL 2023 https://nextquartercoffee.ro/

Prăjitor și distribuitor de cafea specială